
Alina Nedelcu
Șapte ani în care a muncit în sistemul de stat 2000-2002 medic stomatolog în cadrul Spitalului Victor Gomoiu, 2003-2004 Medic stomatolog angajat în cadrul Spitalului Universitar de Stomatologie și 2004-2007 Colaborare ca medic stomatolog in cadrul Spitalului Universitar de Stomatologie Prof. Dr. Dan Theodorescu, Serviciul Urgente – Bucuresti, alți șapte în cadrul unei clinici stomatologice private. A fost pasul natural pe care medicul Alina Nedelcu s‐a decis să‐l facă acum șapte ani, la capătul celor peste 14 ani experiență.
După o investiție de aproape 200.000 de euro în aparatură și amenajarea spațiului închiriat, Alina Nedelcu și‐a împlinit de fapt un vis: acela de a lucra în propria clinică, iar aceasta să fie perfect aliniată cu cele mai avansate clinici de pe piața locală în materie de echipamente și ofertă și cu nivelul de servicii stomatologice al piețelor internaționale mature.
Educație Profesională
Diplomă Facultatea de Stomatologie
Facultatea de Stomatologie București
„Aplicațiile PRP Plasmolifting in Stomatologie”, București. Prof. dr. Renat R. Akhmerov, Rusia
„Metode, tehnici și viziuni interdisciplinare în medicina dentara .Elemente de diagnostic și tratament în anomaliile dento-maxilare; aspecte privind stabilirea ocluziei în proteza acrilică protezarea pe implanturi”.
Curs Terapia cu Laseri în Medicina Dentară în cadrul Societății Romane de Laseri în Stomatologie U.M.F. „Victor Babeș”- Timișoara Profesor Dr. Carmen Todea, atestat de studii complementare în terapia cu laser în medicina dentară
Curs de competență în implantologie cu Dr. General Maior Profesor Universitar Dr. Ioan Sirbu în cadrul U.M.F. – București


Sfatul Medicului
De ce este importantă tratarea dințiilor
În evoluția și dezvoltarea sistemului dentar există etape foarte importante ce trebuie cunoscute de către părinții.
Pierderea dințiilor precoce sau tardivă poate duce la anomalii dentare, cum ar fi dinșii crescuți strâmb sau înghesuiți, o ocluzie (mușcătura) incorectă, toate ducând la dezechilibru și suferințe ulterioare ale copilului, de la durere până la aparatul dentar.
La începutul oricărui an școlar, la controlul în cabinetele de medicină dentară, părinții vor consulta medicul asupra problemelor apărute, luându-se decizii rapide de tratament, în funcție de caz. Fiți prieteni cu medicul dentist și veți șine departe problemele legate de dințișorii micuților. Nu uitați controlul de două ori pe an la medicul dentist și schimbatul periuței la trei luni.
ADRESĂ:
Bd. Corneliu Coposu nr.4, bloc 105A București
(031) 805 59 25
(031) 805 59 26
(072) 357 84 64